Dacă în România avem
STAS-uri
(adică
STAndarde
de
Stat),
în Germania era DIN (Deutsche Industrie Normen)
, în Franţa AFNOR, în URSS GOST, etc. iar acum
pe plan mondial există
ISO...
Şi în Uniunea Europeană există standarde şi institut de
standardizare.
NI-ul
de pe cutii înseamnă
Norma
Internă.
Când o fabrică reuşea să producă mai bine decât prevedea STAS-ul
putea să specifice acest lucru pe produsul lor. Nu toate
întreprinderile fiind în stare să treacă la cerinţele acestei norme,
aceasta nu putea deveni noul STAS.
În cazul
NII
este vorba de
Norma
Internă
a
Intreprinderii.
De exemplu achiziţionarea unui echipament modern din străinătate în
cazul unei fabrici care producea chibrituri cu caracteristici
specifice, făcea imposibilă extinderea lui la toatăa industria.
NTR
este aşa numită
Norma
de
Tranzit.
Când după ce un produs a fost fabricat fără standard sau că este
nou, norma după care este fabricat este cea care face tranziţia spre
STAS.
În catalogul domnului
Chitac se întâlneşte de mai multe ori expresia
RMS
ceea ce vine de la
Regia
Monopolurilor
de
Stat.
Producţia de chibrituri în Romania a devenit monopol de stat
prin
legea din 31 martie 1886.
==========
Ca un băţ de chibrit
să fie în stare să aprindă un foc tija lui trebuie şi ea să ardă.
Indiferent din ce este facută tija: lemn, carton, bumbac sau alt
material inflamabil aceasta va fi higroscopică, adică va absoarbe
apa din aerul atmosferic. Deci se va aprinde mai greu.
Pentru a impiedica asta, tija va fi impregnată cu
ceară, parafină sau altele pe o anumită porţiune. Dar
astfel tija devine mult prea inflamabilă şi riscă să ardă degetele
utilizatorului. Contra acestui lucru restul tijei va fi impregnat cu
fosfat de amoniu sau borax sau alte produse.
Tratamentul tijei trebuie uneori să asigure şi o
rigiditate a jarului format, ca acesta să nu cadă prea repede,
producând un eventual incendiu.
Ca „gămălia” tijei să nu ia foc în cutie din cauza frecării
lor una de cealaltă, aceasta va fii la rândul ei tratată cu
deosebite produse.
Pentru a face cutii de lemn se foloseşte de obicei
lemnul de plop.
Din păcate o mare parte din lemnul recoltat nu este
bună pentru făcut cutii şi nu este bună de nimic altceva decât de
făcut carton de joasă calitate. (Fiind lemn moale nu este bun de
foc, nu este rezistent pentru a fii folosit in constructii,
etc.).Cartonul făcut din lemn de plop este bun de făcut cutii de
chibrituri iar raportul de preţ pe numărul de cutii este mai
favorabil cartonului şi nu lemnului chiar şi atunci când cartonul
este albit cu clor sau alte produse şi rezidurile tratate contra
poluării.
Toate acestea asigură o calitate minimă pentru un
produs pentru teritoriul unde
standardele
respectiv au putere de lege. Fiecare intreprindere care fabrică un
produs standardizat are dreptul sa îl facă mai bun dar nici într-un
caz nu mai rău. Deci este normal ca standardele sa se modifice cu
timpul. Sau imbunătaţiri ale calităţii în sine sau mărirea
exigenţelor de securitate pot determina aceste modificări. Nu este
de neglijat nici aspectul financiar.
Dorinţa de a menţine sau mări profitul fac ca cercetarea în domeniul
chibriturilor să continue.
Legile de securitate la locul de muncă sau cele privind
poluarea fac ca producerea de chibrituri să fie tot mai scumpă. Dacă
nu au posibilitatea să se adapteze noilor condiţii, fabricilor de
chibrituri nu le rămâne altceva decât sau să-şi închidă definitiv
porţile sau să se mute în alte ţări.
Electricitatea în
domeniul casnic, brichetele şi propaganda antifumat fac ca cererea
de chibrituri să se diminueze.