Normele tehnice de fabricare a chibriturilor
 

 

Material scris de colecţionarul Şuli Ladislau
 

     Dacă în România avem STAS-uri (adică STAndarde de Stat), în Germania era DIN (Deutsche Industrie Normen) , în Franţa AFNOR, în URSS GOST, etc.  iar acum pe plan mondial există  ISO...
Şi în Uniunea Europeană există standarde şi institut de standardizare.

   
NI-ul de pe cutii înseamnă Norma Internă. Când o fabrică reuşea să producă mai bine decât prevedea STAS-ul putea să specifice acest lucru pe produsul lor. Nu toate întreprinderile fiind în stare să treacă la cerinţele acestei norme, aceasta nu putea deveni noul STAS.

     În cazul NII este vorba de Norma Internă a Intreprinderii. De exemplu achiziţionarea unui echipament modern din străinătate în cazul unei fabrici care producea chibrituri cu caracteristici specifice, făcea imposibilă extinderea lui la toatăa industria.

     NTR este aşa numită Norma de Tranzit. Când după ce un produs a fost fabricat fără standard sau că este nou, norma după care este fabricat este cea care face tranziţia spre STAS.

     În catalogul domnului Chitac se întâlneşte de mai multe ori expresia RMS ceea ce vine de la Regia Monopolurilor de Stat. Producţia de chibrituri în Romania a devenit monopol de stat prin legea din 31 martie 1886.

==========

     Ca un băţ de chibrit să fie în stare să aprindă un foc tija lui trebuie şi ea să ardă. Indiferent din ce este facută tija: lemn, carton, bumbac sau alt material inflamabil aceasta va fi higroscopică, adică va absoarbe apa din aerul atmosferic. Deci se va aprinde mai greu.
     Pentru a impiedica asta, tija va fi impregnată cu ceară, parafină sau altele pe o anumită porţiune. Dar
astfel tija devine mult prea inflamabilă şi riscă să ardă degetele utilizatorului. Contra acestui lucru restul tijei va fi impregnat cu fosfat de amoniu sau borax sau alte produse.
     Tratamentul tijei trebuie uneori să asigure şi o rigiditate a jarului format, ca acesta să nu cadă prea repede,  producând un eventual incendiu. 
    Ca „gămălia” tijei să nu ia foc în cutie din cauza frecării lor una de cealaltă, aceasta va fii la rândul ei tratată cu deosebite produse.
   
     Pentru a face cutii de lemn se foloseşte de obicei lemnul de plop.
     Din păcate o mare parte din lemnul recoltat nu este bună pentru făcut cutii şi nu este bună de nimic altceva decât de făcut carton de joasă calitate. (Fiind lemn moale nu este bun de foc, nu este rezistent pentru a fii folosit in constructii, etc.).Cartonul făcut din lemn de plop este bun de făcut cutii de chibrituri iar raportul de preţ pe numărul de cutii este mai favorabil cartonului şi nu lemnului chiar şi atunci când cartonul este albit cu clor sau alte produse şi rezidurile tratate contra poluării.
 
     Toate acestea asigură o calitate minimă pentru un produs pentru teritoriul unde
standardele respectiv au putere de lege. Fiecare intreprindere care fabrică un produs standardizat are dreptul sa îl facă mai bun dar nici într-un caz nu mai rău. Deci este normal ca standardele sa se modifice cu timpul. Sau imbunătaţiri ale calităţii în sine sau mărirea exigenţelor de securitate pot determina aceste modificări. Nu este de neglijat nici aspectul financiar.
Dorinţa de a menţine sau mări profitul fac ca cercetarea în domeniul chibriturilor să continue.

     Legile de securitate la locul de muncă sau cele privind poluarea fac ca producerea de chibrituri să fie tot mai scumpă. Dacă nu au posibilitatea să se adapteze noilor condiţii, fabricilor de chibrituri nu le rămâne altceva decât sau să-şi închidă definitiv porţile sau să se mute în alte ţări.

     Electricitatea în domeniul casnic, brichetele şi propaganda antifumat fac ca cererea de chibrituri să se diminueze.

horizontal rule

Înapoi


site sponsorizat de Hangar Hosting

SEOweb.info - optimizare pentru motoare de cautare