Ca oricărui copil, mi-a plăcut să mă joc cu chibriturile, chiar cu focul!. Întotdeauna m-a fascinat flacăra de chibrit, flacăra focului  în general.

     Ţin minte cum stăteam ore în şir, să privesc focul din soba în care bunica făcea focul. Bine-înţeles că şi eu, când nu mă vedea nimeni, aprindeam zeci de chibrituri, beţe de lemne … Slavă Domnului, am avut şi eu un Înger păzitor, ca mulţi alţi copii.

    Totuşi,  nu aceasta a fost “flacăra”, care mi-a aprins pasiunea pentru acest hobby, cel de a colecţiona cutii de chibrituri.

     La vârsta de zece ani, când am adunat primele cutii, nu m-am gandit filozofic, în mod explicit la «de ce o fac?», impulsul a venit pur şi simplu … dintr-o pur şi simplă întâmplare!

      Prima, respectiv primele doău cutii, le-am colecţionat, in anul 1965, la vârsta de zece ani.

      Recent fusesem cu şcoala, cu tovarăşa învăţătoare, la cinematograf. Vizionasem două filme şi apoi, la scurtă vreme dupa aceea, am văzut cutiile de chibrituri pe care erau lipite etichete cu numele filmelor pe care le văzusem. Prima care mi-a atras atenţia a fost cutia care avea eticheta cu reclama filmului <<Cartierul veseliei>>, aceasta fiind şi prima cutie colecţionată, iar peste câtva timp, apărând şi cea cu <<De-aş fi Harap Alb>>.

      Acesta a fost de fapt momentul acela despre care se zice “ai început să observi lumea!”. Eu am început “să văd“ că există cutii de chibrituri, că există etichete lipite pe ele, că ele au o temă, şi, spre bucuria mea, privindu-le, mă fascinează.  Acesta a fost “momentul” care a declanşat pasiunea, apoi totul a venit de la sine. Tot ce-mi cădea în mână adunam, studiam, luam, ceream, mi se oferea, depindea de împrejurări, dar, pot spune că, efectiv, am ajuns să fiu o “vânătoare” de cutii, mereu în căutarea exemplarelor noi apărute … până în ziua de azi. Ultima cutie am cumpărat-o în urmă cu câteva zile.

     Nu am colecţionat doar cutii de chibrituri. În copilărie, am colecţionat şi şerveţele, vederi, mai apoi, în adolescenţă, timbre, calendare de buzunar şi chiar şi brichete! Dar, a dăinuit până azi doar pasiunea pentru colecţionarea cutiilor de chibrituri. Descoperind lumea fascinantă a acestor mici opere de artă îmi este imposibil să trec pe lângă ele, nepăsătoare.  

      Primul impact când le privesc, când le ordonez, e acea plăcere de a vedea ceva frumos, ceva plăcut ochiului şi sufletului. Mă încântă pur şi simplu, fiecare piesa. Sunt în stare să petrec ore în şir în compania lor. Deci, pentru mine acest hobby reprezintă un mod plăcut de petrecere a timpului liber şi, nu în ultimul rând, de îmbogăţire a cunoştinţelor din diverse domenii. Un colecţionar în adevăratul sens al cuvântului, nu doar adună ci vede şi mesajul pe care i-l transmite piesa din mâna sa, vede şi multele informaţii înscrise pe cutie sau etichetă: ce exprimă desenul, tema, unde a fost fabricată, în ce an, în ce ţara, în baza cărui act normativ, forma şi mărimea cutiei, a chibritului ... Pot spune că până curând şi eu am fost  doar o simplă colecţionară-adunătoare, dar  întâlnirea mea în anul 2005 cu Zamfir Pop, filumenist din Turda, fondatorul şi secretarul Grupării Filumeniştilor din România,  a reprezentat pentru mine un salt calitativ în calitatea mea de colecţionar, multitudinea informaţiilor şi materialelor primite de la dumnealui, mi-a deschis orizontul, privind cu alţi ochi fiecare element al unei piese, având  capacitatea să citesc, să descifrez informaţiile care le transmite fiecare element înscris, şi care în cele din urmă mi-au dat acel  impuls de a concepe planurile mele viitoare legate de ordonarea colecţiei, de realizare cu timpul al unui site mult mai complex, mult mai vast, în care pe lângă colecţia propriu-zisă să prezint şi informaţiile indirecte legate de acest hobby. Una din punctele principale pe care doresc să le abordez şi apoi să le prezint, este aceea de a culege informaţii legate de fostele fabrici autohtone.

     Colecţia mea cuprinde, actualmente, aproximativ 4.000 de piese, majoritatea, vreo 2.500 româneşti şi peste 1.000 din alte tări, din care momentan v-am prezentat în jur de 750 de exemplare româneşti, fiind ajutată de-a lungul anilor în procesul de colecţionare de către mama mea, de alţi membrii ai familiei, de către prietenele mele, de cei din cercul de cunoştinţe şi prin schimb cu alţi colecţionari. Fapt pentru care le datorez mulţumirile mele.

     Dar  valoarea colecţiei mele,  consider că o defineşte faptul că am piese fabricate la noi in ţară de-a lungul anilor, la fabricile de chibrituri de la Timişoara, Bucureşti, Brăila, Gherla, fabrici care şi-au închis de mult porţile, producţia actulă făcându-se exclusiv în străinatate.